”-
Am să te ţin aşa! N-am să-ţi mai dau drumul, niciodată. Nici nu mai ştiu dacă
te iubesc. Poate că nu; poate te urăsc, dar când eşti lângă mine, e bine. Nu se
poate altfel; tu eşti bărbatul meu!”
-
Nu.
-
Ce-ai făcut?
-
Te-am iubit.”
“Mă amăgesc. Poate toată viaţa n-am făcut
decât să mă amăgesc. Şi tu ai să fii cea mai grea amăgire a mea.”
“Primul
ceai, prima sărutare, prima întâmplare de dragoste, toate sunt la fel: nu poţi
niciodată să le simţi gustul.”
“-
De ce razi?
-
Fiindcă sunt proastă și fiindcă înnebunesc după fiecare cuvânt al tău! Boala pe
care o dai tu nu se vindecă niciodată. Și febra ta ține tot timpul. Vrei sa mai
știi și altceva? M-ai aruncat în drum și te-ai întors dupa doi ani, și sunt înnebunită
după tine. Și dacă ai să mă arunci și ai să te întorci după o sută de ani, tot
am să te urmez. Mor după tine și te urăsc, și aștept să-mi faci ceva rău. (Parcă
era beată. Își duse mâna la frunte, râzând.) O, nu! Să nu te iei după mine. Nu
vreau să sufăr din nou! Lasă-mă să mă întremez!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu