COLIVA - semnificatii religioase si istorie

       Coliva, semnificații religioase și istorie

Grâul fiert este hrană curată pentru trupul şi sufletul credincioşilor. Iisus i-a sfătuit pe apostoli să preţuiască bobul mărunt, care moare îngropat în pământ, dar "va aduce roade". Aşa şi trupul care piere dezleagă sufletul să urce spre Împărăţia lui Dumnezeu.

         Coliva, făcută din grâu zdrobit şi fiert, îndulcit cu miere, a fost darul Domnului pentru creştinii din Constantinopol, prigoniţi de împăratul Iulian Apostatul. La vremea aceea, în anul 361, când Iulian a urcat pe tronul Imperiului Bizantin, a încercat să reinstaureze păgânismul şi să diminueze puterea clerului creştin. Renunţase la credinţa în Dumnezeu cu zece ani în urmă, atras fiind de credinţele orientale şi de practicile magice. Se închina idolilor şi îi alunga pe creştini din lăcaşurile lor de rugăciune. Se spune că, în cel de-al doilea an al domniei sale scurte, Iulian a dat ordin guvernatorului oraşului să stropească bucatele din piaţă cu sângele jertfit idolilor. Împăratul voia să îi sfideze şi să îi bat jocorească pe credincioşii care, fără ştirea lor, ar fi păcătuit mâncând bucatele prihănite. Dar Dumnezeu l-a trimis pe sfântul Teodor Tiron să îi apere pe creştini, să nu se abată de la credinţa lor. Chiar în prima săptămână a Postului Mare, sfântul i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi i-a poruncit să îi înveţe pe toţi credincioşii să nu cumpere nimic de mâncare din pieţele oraşului. Tot el i-a învăţat, ca să nu sufere de foame, să mănânce grâu fiert, îndulcit cu miere. O hrană simplă, curată şi îndestulătoare, căreia sfântul i-a spus colivă. Nu mult dupăminunea care i-a salvat pe credincioşii din Constantinopol, a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, numită şi sâmbăta colivelor.

   Ingredinente:
 1 kg de grâu (arpacaş); 1-2 Kg de nuci; 200-250 g de zahăr; coajă de la 1-2 lămâi şi de la 1/2-1 portocală, ce nu au fost tratate; scorţișoară; rom sau altă esenţă; zahăr pudră şi, facultativ: cacao, bomboane, miere...

     Coliva se prepară în doi timpi. Primul timp este seara înainte de a merge la biserică, când se fierbe grâul, iar cel de-al doilea timp este de dimineaţă, chiar în ziua în care urmează să fie adusă ca ofrandă la biserică şi de aceea trebuie prevăzută cam o oră pentru această ultimă preparare (depinde cât de mult timp stăruiţi pentru a o orna).

Primul timp, seara

     Grâul se alege, îndepărtându-se pleava şi bucăţelele de grâu sparte. După aceea se spală în 9 ape călduţe (corespunzătoare celor 9 cete îngereşti) şi se pune la fiert în 3 litri de apă, de preferinţă într-o oală de teflon. Focul este la început potrivit de mare, iar când începe să fiarbă apa, se dă mai mic. În timpul fierberii nu se amestecă cu lingura, ci se mişcă oala din când în când, astfel ca grâul să nu se lipească. Se ţine pe foc pânăce apa scade şi, când apa a scăzut aproape complet, se adaugă puţină sare şi zahărul, amestecându-se uşor cu lingura de lemn. Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este "înflorit". După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălţuită şi se acoperă cu un ştergar umed pentru a nu face coajă. Tot seara puteţi curăţa nucile de coajă, astfel încât să aveţi o farfurie adâncă plină de mieji. Jumătate din ei se dau prin maşina de. Cealaltă jumătate din miejii de nucă se vor tăia cu cuţitul în bucăţele mai mici.

Al doilea timp, de dimineaţă

Dacă s-a format coaja la grâu, se îndepărtează. Se adaugă miejii de nucă ce au fost sfărâmaţi şi cam un sfert din cantitatea de nucă ce a fost dată prin maşină. Se aromatizează adăugându-se coaja de lămâie dată prin răzătoarea mică. (Se poate adăuga în egală măsură şi coaja de la o jumătate de portocală). Se mai adaugă o sticluţă de esenţă de rom (sau, dacă nu avem, o altă aromă) şi scorţişoară . Se gustă şi, dacă nu este destul de dulce, se pot adăuga o lingură-două de miere. Toată compoziţia se frământă bine cu mâna şi se aşează pe platouri, nivelându-se bine. Se adaugă pe deasupra restul de nucă măcinată astfel încât să fie un strat destul de gros, pentru ca zahărul farin ce se va pune pe urmă să nu se umezească. Printr-o strecurătoare mică se pudrează pe deasupra zahăr farin până ce se acoperă toată nuca. Se nivelează cu ajutorul unei foi albe de hârtie care se aşază pe deasupra şi se presează uşor cu mâna. După ce s-a omogenizat suprafaţa, se formează o cruce din jumătăţile de nucă păstrate. Se poate însă să se facă o cruce şi din cacao, folosindu-se un şablon. Dacă preferaţi, puteţi folosi pentru decorare bomboane etc...