Turte pe plită

Turte pe plită

Țineți minte turtele pe plită? Ce vremuri! Iată rețeta cu care și acum sunt răsfățată când merg la țară.

 

Ingrediente:

500 gr făină

250 ml apă călduță

7 gr drojdie uscată

1 linguriță sare

 

Mod de preparare:

Frământăm un aluat din toate ingredientele pe care îl lăsăm la dospit până își dublează volumul. Îl împărțim în 5 bucăți egale (depinde cât de mari și groase le dorim), presărăm suprafața de lucru cu faină și frământăm fiecare bilă de aluat până devine elastică și nelipicioasă. Fiecare bilă de aluat o întindem cu sucitorul. Punem turta astfel obținută pe plita încinsă, coacem pe ambele părți până începe să crească și devine rumenă. Se pot mânca simple (în loc de pâine) sau în diverse combinații.(dulceață, zacuscă etc.) E o bunătate în post.

Piftie de porc

Piftie de porc

Bătrâni își aduc aminte că Moșilor de iarnă li se mai spunea și Moșii de piftii sau sâmbăta piftiilor. Se spune că aceasta este singura zi în care se mănâncă răcituri sau piftii. Dacă nu erau mâncate în totalitate în aceeastă zi, a doua zi erau aruncate deoarece, se spune că frigurile și-ar face apariția în timpul verii.

Se obișnuiește ca în această zi să nu se lucreze. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomana dată. În concluzie,  aceasta zi trebuie respectată cu sfințenie pentru a te feri de nebunie.

Piftie de porc

două picioare de porc ("adidași")
un rasol de porc
o țelină
un morcov
un păstârnac
o linguriță piper boabe
4 caței de usturoi
câteva lingurițe de sare

Fierbem carnea de porc cu legumele și piperul, apoi amestecăm supa rezultată cu usturoiul frecat și o turnăm peste bucatelele de carne fiarta dezosată. După care lăsăm frigiderul să facă restul... nu-i așa că este simplu?

Dar să vedem cum se face serios piftia: deci,punem oasele și carnea de porc într-o oală încăpătoare și turnăm peste ele apă cât să le depășească cu circa trei degete, apoi le punem la fiert. Prima apă în care fierbe carnea este bine să o aruncăm fiindca în ea iese sângele din carne. Aruncăm apa și punem din nou carnea la fiert împreună cu legumele curățate și tăiate cât să încapă în cratiță. Este indicat să adugăm o linguriță cu boabe de piper (întregi) și cîteva lingurițe cu sare (dupa gustul fiecăruia). Acoperim cratița și lăsăm să fiarbă la foc mic timp de cateva ore (eu le-am fiert aproximativ doua ore și jumătate). După care scotem carnea și legumele din supa rezultată; desprindem carnea de pe oase și o tăiem bucățele mici, iar legumele le tocăm în funcție de preferințe. Punem câteva bucățele de legume pe fundul fiecarui vas, avand grijă să le distribuim cât de căt uniform, apoi punem bucățile de carne. Curățăm patru caței de usturoi, îi pisăm și îi frecăm cu sare și puțin ulei până când obținem o cremă albă. Strecurăm supa piftiei și înlăturăm din grasimea adunată deasupra și o lăsăm puțin la răcit după care adăugăm mujdeiul de usturoi (supa nu trebuie să fie fierbinte atunci cand o amestecăm cu usturoiul). Dăm la rece vasele cu piftia de porc pentru a se întări.

Pun pariu că nu ştiați că  Piftia este bună pentru păr, ten, unghii, nu îngraşă şi este bună şi în alimentaţia copiilor.

Istoria clătitelor

Istoria clătitelor

Clătitele fac parte dintre puţinele feluri de mâncare de care gurmanzii-şefi ai Greciei Antice ar trebui să fie mândri, pentru că au trecut testul timpului ajungând să fie gătite chiar şi în bucătăria secolului XXI.

Dacă ar fi să traducem denumirea originală (adică grecească) a clătitei i-am spune „tigăită”, pentru că şi atenienii îi spuneau „tagenites”, „teganites” sau „tagenias” (toate variantele fiind derivate ale cuvântului „tegano” care desemna  tigaia de prăjit).

Cronicarul  Athenaeus povesteşte cum era preparat acest desert: plakous-ul (compoziţia formată din 500 g. de făină, 60 ml de vin alb, 60 ml de lapte acru, o jumătate de linguriţă de sare) era prăjit într-o cantitate mică de ulei de măsline. După ce compoziţia începea să facă băşici şi era rumenită pe ambele feţe, se servea caldă, dimineaţa. Se asezona neapărat cu miere şi seminţe de susan, uneori şi cu brânză.

Clătitele s-au răspândit peste tot în lume putând fi atât dulci, cât și sărate, iar umpluturile variază de la cele mai simple (zahăr, dulceață, miere, ciocolată) până la combinații spectaculoase și incitante.

Original, clătitele se serveau cu cidru (băutura fermentată pe bază de mere), ulterior a apărut cea mai spectaculoasă formă de prezentare a clătitelor - clătite flambate în lichior și suc de portocale.

Pentru gurmanzii din Franța, Anglia, 2 februarie este un motiv de bucurie, fiind o sărbătoare în care se servesc clătite. Această zi a devenit cunoscută ca fiind "Ziua clătitelor". Legenda zice că persoana care reușește în această zi să arunce o clătită în sus și să o prindă în tigaie cu stânga, în timp ce ține o monedă de aur în dreapta, va avea noroc de bogăție și prosperitate tot anul.

Radu Tudoran, Fiul Risipitor

”- Am să te ţin aşa! N-am să-ţi mai dau drumul, niciodată. Nici nu mai ştiu dacă te iubesc. Poate că nu; poate te urăsc, dar când eşti lângă mine, e bine. Nu se poate altfel; tu eşti bărbatul meu!”

 “- N-ai dormit?

- Nu.

- Ce-ai făcut?

- Te-am iubit.”

 

 “Mă amăgesc. Poate toată viaţa n-am făcut decât să mă amăgesc. Şi tu ai să fii cea mai grea amăgire a mea.”

 

“Primul ceai, prima sărutare, prima întâmplare de dragoste, toate sunt la fel: nu poţi niciodată să le simţi gustul.” 

“- De ce razi?

- Fiindcă sunt proastă și fiindcă înnebunesc după fiecare cuvânt al tău! Boala pe care o dai tu nu se vindecă niciodată. Și febra ta ține tot timpul. Vrei sa mai știi și altceva? M-ai aruncat în drum și te-ai întors dupa doi ani, și sunt înnebunită după tine. Și dacă ai să mă arunci și ai să te întorci după o sută de ani, tot am să te urmez. Mor după tine și te urăsc, și aștept să-mi faci ceva rău. (Parcă era beată. Își duse mâna la frunte, râzând.) O, nu! Să nu te iei după mine. Nu vreau să sufăr din nou! Lasă-mă să mă întremez!”

 “Tine-mă aici cât vrei, și când nu mă mai vrei, spune-mi să mă duc”

 ”- Am să te ţin aşa! N-am să-ţi mai dau drumul, niciodată. Nici nu mai ştiu dacă te iubesc. Poate că nu; poate te urăsc, dar când eşti lângă mine, e bine. Nu se poate altfel; tu eşti bărbatul meu!”

 

Radu Tudoran, Fiul Risipitor