Cizma, un obiect strict necesar şi exclusiv masculin

Purtate astăzi chiar şi pe timpul verii, cizmelor le-a fost destul de greu să se impună în modă. Mai ales în cea feminină. Pentru o lungă perioadă de timp, aceste obiecte de încălţăminte au făcut parte din garderoba masculină, a călăreţilor şi a soldaţilor.

Desenele din peşterile spaniole de la Altamira, vechi de mai bine de 15.000 de ani, îi arată pe oameni înveşmântaţi în piei de animale. Inclusiv picioarele le sunt acoperite de bucăţi de piele şi blană. Istoria obiectelor de încălţăminte este, aşadar, la fel de veche precum mersul biped. Acum 5.000 de ani, „omul gheţurilor” descoperise şi el beneficiile încălţărilor din piele şi blană.

Cât de mult s-a schimbat încălţămintea în tot acest răstimp? Nu prea mult, am putea răspunde fără a greşi neapărat.

La începuturi, cizma era un obiect strict necesar şi exclusiv masculin

Iniţial, cizmele se compuneau din două piese separate, dar care, împreună, ofereau gleznei mai multă protecţie decât o puteau face sandalele sau pantofii. Cam în jurul anilor 1000, aceste piese ajung să formeze un tot unitar. Un fel de cizme din piele de animal erau purtate de nomazii din estul Asiei.

Răspândirea lor în China, India şi Rusia în jurul anilor 1200-1500 se datorează invadatorilor mongoli. Inuiţii din Alaska poartă şi astăzi un fel de cizme din piele de caribou (ren) sau focă, decorate cu intestine de focă, blană de câine sau de lup.

Până să ajungă un tip de încălţăminte nelipsit din dulapul oricărui pământean modern din zonele în care mai vine şi iarna (sau moda), cizmele erau folosite numai la călărie, vânătoare sau pentru uz militar şi exclusiv de către bărbaţi. Până prin 1570, materialul cel mai des utilizat era pielea de căprioară sau cea de berbec, croiala urmărea forma piciorului, iar cizma avea un pinten ataşat la călcâi. Marginile încălţămintei erau festonate. Alte cizme erau căptuşite şi se purtau îndoite în aşa fel încât acest detaliu să iasă la iveală. Cizmele puteau fi împodobite cu nasturi, catarame, cureluşe sau blană şi legate de picior cu ajutorul unor fâşii de piele netăbăcită.

Dar, oricât de ingenios erau decorate, nu erau obiecte la modă, ci doar necesare călăreţilor şi soldaţilor. Cizmele înalte aveau o crăpătură la spate pentru a lăsa deplină mobilitate genunchiului. Tocurile au fost ataşate acestor obiecte de încălţăminte prin 1500 mai degrabă pentru a preveni teama călăreţului că va adormi în şa şi va cădea de pe cal.

”Wellington’s” – cizme purtate în timpul războiului civil din SUA

Războiul de 30 de ani (1618-1640) nu aduce schimbări în ceea ce priveşte istoria cizmelor. Ele continuă să facă parte din garderoba masculină şi sunt puţine dovezi că ar fi fost preluate şi de sexul frumos.

În perioada barocului clasic, prin 1660, croiala cizmelor începe să fie mai strâmtă, iar pielea folosită este mai rezistentă. Încălţămintea urcă mai sus de genunchi, spre coapsă, iar zorzoanele de tot felul nu lipsesc. Femeile sunt văzute şi ele purtând cizme, dar doar atunci când călăresc.

Anii 1800 reprezintă momentul de cotitură în istoria acestor obiecte de încălţăminte, care devin populare atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Unul dintre cei care au dat numele unui tip de cizme a fost Arthur Wellesley, primul duce de Wellington, care l-a învins pe Napoleon la Waterloo, în 1815.

Aceste încălţări erau lungi, de tipul cizmelor de cowboy de astăzi. Numite „wellington’s”, acest tip de încălţări a fost purtat în timpul războiului civil din SUA, iar după terminarea acestuia a fost adus de combatanţi acasă.

Prin 1868, cizmele lungi până peste genunchi sunt abandonate în favoarea celor mai scurte, mai practice şi mai puţin costisitoare.

1960: fuste scurte şi cizme înalte, strânse pe picior

Primul Război Mondial şi perioada imediat următoare (1914-1929) au un imens impact în lumea occidentală. Raţionalizarea tuturor resurselor şi folosirea lor cu predilecţie pentru necesităţile militare schimbă semnificativ viaţa femeilor care iau locul bărbaţilor în fabrici şi capătă, astfel, pentru prima oară, independenţă financiară. După încheierea conflagraţiei, nimeni nu le-a mai putut convinge pe reprezentantele sexului frumos să revină la statutul domestic pe care l-au avut înainte. Femeile descoperă acum confortul oferit de cizme, încălţămintea militară devenind banală. Anii 1930 duc la dispariţia cizmelor din garderoba masculină, dacă exceptăm încălţămintea purtată la locul de muncă, dar pentru cea feminină devine o necesitate pe timp de iarnă. Materialul cel mai des folosit pentru confecţionarea cizmelor este velurul, culorile predominante fiind maro şi negru

În 1960, cizmele ajung să devin un must pentru orice garderobă a tinerelor fete; şi nu orice fel de încălţăminte, ci cea numită „go-go boots”. Adică cizmele înalte, cu toc pătrat sau cu platformă, confecţionate din piele lăcuită sau, pur şi simplu, din lac sintetic.               

Culorile sunt dintre cele mai vii, de la roşu parizian, la verde crud, alb, roz sau albastru marin. Trendul este impus şi de faptul că la modă în acea perioadă era fusta scurtă şi ce se potriveşte mai bine cu aceasta decât o pereche de cizme înalte şi strânse pe picior? În această perioadă, moda englezească este puternic influenţată de cea nord-americană.  Tinerii cei mai îndrăzneţi încep să se afişeze cu cizme scurte combinate cu costume de business, dar şi de zi cu zi.

Cizmele de cowboy şi rochiile de mătase – o combinaţie aparent paradoxală

Tot în această perioadă, cizmele purtate de cowboy ajung pe stradă cu mici îmbunătăţiri care ţin de înălţimea tocului sau de lucrătura mai elaborată. Ele transcend sexul şi se combină cu rochii vaporoase şi romantice. Legendele de la Hollywood – Gene Autry, Roy Rogers, Dale Evans şi imaginarul Hopalong Cassidy – contribuie din plin la răspândirea modei. „Dacă ai crescut în anii 1950, o pereche de cizme de cowboy erau printre cele mai preţioase proprietăţi”, declara Jennifer June, una dintre creatoarele de haine şi încălţăminte de acest tip din America. „Întotdeauna am iubit cizmele de cowboy, dar acum câţiva ani, când am descoperit o pereche vintage într-un magazin, am fost pur şi simplu şocată. Am început să învăţ cât de mult am putut”, explică creatoarea pasiunea pentru acest tip de încălţări.

Astăzi este de neconceput o garderobă să nu includă şi câteva perechi de cizme. Ele au ajuns să fie purtate şi vara, iar designerii se întrec în combinarea modelelor şi a materialelor care de care mai ingenioase.

Sursa: historia; istorii regasite