Drobul de miel

   

   Unul dintre felurile de mâncare nelipsite de pe masa oricărui român în zilele de Paşte este drobul. O variantă a preparatului românesc se întâlneşte la scoţieni şi se numeşte haggis, cu menţiunea că acela este fiert în burtă de oaie şi nu conţine cantitatea impresionantă de verdeţuri precum drobul românesc.

     Bunătatea pe care o punem pe masă şi o numim drob de miel are ca ingrediente principale măruntaiele acestui animal adică: ficat, plămâni, inimă şi rinichi, la care se adaugă cantităţi mari de ceapă verde, mărar, pătrunjel, usturoi şi leuştean. De asemenea, pentru preparare mai avem nevoie de pâine înmuiată în lapte.

     Măruntaiele se fierb după care se trec prin maşina de tocat. Se adaugă sare şi piper şi se amestecă cu verdeaţa tocată şi ea. Prapurul mielului se pune în tavă şi se toarnă amestecul de carne.

     O variantă de preparare este cea cu aluat în loc de prapure, însă în mai toate variantele culinare se aşază în mijloc ouă fierte.

     Drobul de miel este un fel de mâncare foarte apreciat la noi, care se serveşte în timpul Sărbătorilor Pascale, alături de pasca cu brânză şi ouă roşii.

     În SUA însă, un astfel de preparat este interzis deoarece conţine plămâni de oaie, organe considerate toxice pentru sănătatea umană.

     Pentru creştini, sacrificarea mielului de Paşte semnifică jertfa lui Hristos pentru salvarea neamului omenesc. După alţii, obiceiul sacrificării acestui animal ar fi fost specific păstorilor din Orient care se mutau din loc în loc alungaţi de secetă. Ei sacrificau un miel înainte de plecare având credinţa că vor fi feriţi în acest fel de spiritele rele, în timpul călătoriei. Cu sângele mielului, ungeau stâlpii şi beţele de la corturi.

 

 Sursa: historia