ISTORIA SARMALELOR

Istoria sarmalelor

Specialiştii americani au decis că sarmalele sunt produse tradiţionale româneşti, prezentându-le într-un documentar preluat de către CNN, printre 12 feluri tradiţionale de Sărbători din întreaga lume.

Paternitatea sarmalelor este disputată de câteva ţări precum: Ungaria, Turcia, Polonia, Croaţia, Bosnia, România. Mai mult, în interiorul României, saşii şi maghiarii spun că au făcut sarmale înainte de români. Dar americanii au decis că sarmalele sunt produse tradiţionale româneşti. Le-au inclus pe o listă restrânsă a "celor mai tradiţionale mâncăruri de Sărbători", într-un documentar prezentat de portalul "Travel and leisure" care oferă informaţii de călătorie şi de petrecere a timpului liber pretutindeni pe glob (preluat de către CNN). Sarmalele românești au fost prezentate alături de alte 12 feluri tradiţionale de Sărbători din întreaga lume.

Oamenii din epoca de piatră au inventat, odată cu oala de lut, şi o serie de alte noi modalităţi de preparare a mâncărurilor, inclusiv a cărnii. Deci inventarea oalei în care se fierbea carnea a fost primul pas către diversificarea felurilor de mâncare. Aşa cum arată unele picturi rupestre foarte vechi, oamenii îşi înveleau bucăţile de carne în diferite frunze comestibile. Astfel, se poate spune că primele sarmale ar fi fost inventate de oamenii primitivi. Cum arătau acele sarmale, ce fel de carne se puneau în ele nu avem de unde să ştim pentru că nu există astfel de date. Dar istoria sarmalei este extrem de veche, existând dovezi că în mod sigur oamenii din perioada Epocii de Gheaţă cunoaşteau tehnica înfăşurării cărnii mărunţite în frunze. Aceasta înseamnă că sarmaua există de cel puţin 15.000 de ani. 

Aşa cum arată mai multe studii, nici nu era nevoie de o transmitere a tradiţiei învelirii cărnii tocate în frunze, deoarece oamenii au reinventat sarmaua şi în culturi izolate din diferite triburi din Jungla Amazonului şi Papua Noua Guinee. În triburi formate din copii alungaţi din unele triburi amazoniene, care nu ştiau cum se prepară mâncarea, s-a dovedit că aceştia au reinventat-o. Din acest motiv, ipoteza conform căreia indienii ar fi preluat o tradiţie foarte veche a gătitului sarmalelor nu are o susţinere reală. Dimpotrivă, s-a dovedit că, în India veche, cu 2.000 de ani înainte de Hristos, sarmalele au apărut chiar în triburi foarte izolate de junglă. De la aceste triburi se zice că ar fi preluat persanii sarmaua, care ar fi ajuns mai târziu în Europa prin Orientul apropiat.

Originea sarmalelor

Atât grecii, cât şi albanezii, bulgarii şi, nu în ultimul rând, croaţii şi turcii cred că ei sun inventatorii sarmalei. Denumirea de sarma, comună pentru români şi croaţi, este asemănătoare cu „sarmi” în bulgară şi „sarmalaki” în greacă. Aceasta nu spune însă nimic despre identitatea celor care au preluat primii acest deliciu culinar sau dacă au fost reinventate în zona balcanică de un popor anume.

Mai mult decât atât, sarmalele croate diferă de cele bulgăreşti aproape la fel cum diferă sarmalele olteneşti de cele moldoveneşti.

Mulţi cercetători nu exclud deloc ipoteza conform căreia sarmalele balcanice din sud ar avea o altă origine decât cele româneşti, care ar fi fost reinventate pe teritoriul ţării noastre. În sprijinul aceste ipoteze vine şi faptul că românii stau cel mai bine la capitolul creativitate din tot sudul şi sud-estul europei. Alegerea sarmalei ca mâncare naţională poate fi astfel o idee justă, deşi avem de-a face cu un preparat culinar prezent şi la vecinii noştri din Balcani.

Ingrediente

1 kg carne tocată amestec vită și porc,

2 verze murate,

3 cepe,

80 ml ulei,

200 g orez,

100 g bulion,

10 g delicat de legume,

cimbru,

sare,

mărar uscat.

Preparare

Se spală varza, se curăță de cotor, se aleg foile pentru sărmăluțe. Inima verzei se toacă mărunt și se așează pe fundul vasului împreună cu mărarul uscat. Ceapa se curăță, se spală, se toacă mărunt și se călește în ulei. Se adaugă orezul, bulionul, delicatul, și se lasă 2 minute pe foc. Se ia apoi și se lasă la răcit. Se adaugă carnea și cimbrul, sare după gust. Se amestecă bine. Această compoziție se împarte pentru fiecare foaie de varză, de mărimea unei caise. Se împăturesc sărmăluțele, introducându-se capetele în interior. Se așează în vas rânduri, rânduri de forma petalelor de floare. Deasupra se pune niște varză tocată. Se adaugă apă astfel încât să le acopere. Se introduc la cuptor și se lasă 2 ore. Dacă mai este nevoie se adaugă apă.

Servire

Se servesc alături de mămăliguță, smântână, ardei iute.

ISTORIA TARTEI

Istoria Tartei Tatin începe prin anul 1851 și este legată oarecum și de numele lui Napoleon al III-lea. Acesta a cumpărat în regiunea Lamotte-Beuvron din Sologne, un domeniu uriaș în care dorea să investească mult. Adaptându-se din mers schimbărilor, un localnic, Jean Tatin, și-a transformat propria casă în hotel, pentru a putea primi pe cei interesați de dezvoltarea regiunii. Hotel Tatin este locul în care s-a născut tarta.

Autoarea (Stephanie) este una dintre cele două fiice ale lui Jean Tatin, care au preluat hotelul după moartea tatălui lor. Aceasta, uitând într-o zi să prepare desertul, în grabă, a pus într-un vas tapetat cu unt merele şi zahărul, uitând de aluat. Când a scos merele de la cuptor să verifice dacă s-au făcut, şi văzând că acestea nu sunt prezentabile, le-a acoperit cu aluat. După ce le-a scos din cuptor, cu toate că a procedat invers, ea a insistat să le servească tartele clienţilor săi. Aceste tarte savuroase (cu reţetă inversată) au avut un asemenea succes, încât au ajuns să fie servite în cele mai mari restaurante.

Tartă cu dovleac

Dovleacul, aliment specific toamnei și îndrăgit pentru gustul dulce foarte plăcut, deține proprietăți nutritive cu beneficii multiple pentru sănătate. 

Suntem cu ochii pe el de cum apare în piaţă şi până se termină.

Astăzi vă prezint o delicioasă tartă cu dovleac!

Ingrediente aluat: (8 porţii)

320 g făină

100 ml ulei de măsline

120 ml apă

½ praf de copt

1 vârf de linguriță de sare

Umplutura:
dovleac ras

1 lingură zahăr

1 linguriţă scorţişoară

Mod de preparare

1. Facem un aluat din făină apă și ulei. Frământăm foarte puţin, strivind amestecul cu podul palmei de 5-6 ori, pentru ca aluatul să se omogenizeze. Formăm o minge de aluat, învelim în folie alimentară şi îl dăm la frigider minim 30 minute.

2.Scoatem aluatul cu 10 minute înainte de a-l întinde şi apoi îl punem cu tot cu formă înapoi la rece, până când îl băgăm în cuptor.

3.Coacem aluatul cam 15-20 de minute la 180°C (depinde foarte mult de cuptor–trebuie ca alatul să capete o nuanţă aurie).

4.După 15 minute scoatem aluatul şi adăugăm dovleacul călit (15 minute la foc mic cu 1 lingură de zahăr şi 1 linguriţă de scorţişoară). Am ras deasupra şi puţin aluat; dar merge şi fără.

5.Dăm la cuptor pentru 20 minute la foc mic. Scoatem tarta, o pudrăm cu puţină scorțișoară și o lăsăm să se răcească.

Beneficiile dovleacului

Acest rod principal al sezonului rece este surprinzător de bogat în antioxidanți și vitamine,  putând fi inclus în numeroase rețete sănătoase și apreciate.

Pe lângă faptul că furnizează un număr mic de calorii, dovleacul este o sursă generoasă de vitamina A, antioxidanți flavonoizi polifenolici și carotenoizi, nutrienți care s-au dovedit esențiali stării de sănătate în numeroase demersuri științifice de specialitate.

Beneficiile dovleacului pentru sănătate

- Îmbunătățirea vederii. 

- Stimularea pierderii în greutate. 

- Diminuarea riscului de cancer. 

- Protecția suplimentară a pielii. 

- Îmbunătățirea stării de spirit. 

- Refacerea mai rapidă după depunerea efortului fizic. 

- Întărirea sistemului imunitar.