SARBATOAREA SANZIENELOR

Ți-ai pus sub perna flori de sânziene! Ursitoarele spun că-ți vei visa alesul !

"Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească..." (Mircea Eliade - Noaptea de Sânziene)

    În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea Sânzienelor. Noaptea ce precede această zi se crede că este magică - minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu. În Moldova, creștinii ortodocși se roagă la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Ei speră că vor scăpa astfel de necazuri și de boli.

    Legendele spun că Sânzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă și "dau puteri" deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă și împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sânzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gura. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate. 

Sânzienele reprezintă și un prilej de întâlnire a tinerilor ce doresc să-și unească destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cântec și joc. În ajunul Sânzienelor, fetele și băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună și toată lumea e cu sufletul deschis. Se țin bâlciuri cu tiribombe și călușei. Flăcăii aprind ruguri. Fetele mari culeg de pe câmp flori de sânziene și împletesc cununi. Apoi aruncă peste case coronițele. Dacă se lovesc sau se agață de horn, vestesc o cununie apropiată. În zorii zilei flăcăii se adună în cete și străbat satele, cu flori de sânziene la pălării. Se alege "Drăgaica". Este propusă una dintr-un grup de șapte fete. Ea trebuie să fie cea mai frumoasă, cea mai cuminte și cea mai bună dintre fetele satului. Va fi împodobită cu spice de grâu. Celelalte tinere se îmbracă în alb. Astfel format, alaiul Drăgaicei pornește prin sat și pe ogoare. La răscruci fetele fac o horă și cântă voioase. Adesea "Drăgaicele" sunt confundate cu "Sânzienele". După unii specialiști, sărbătoarea Sânzienelor își are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănțuite într-o horă care se învârtește amețitor.
     Ceremonialul cuprinde apoi întreg satul. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl așează pe grindă, în șură. Ei speră că până la acea înălțime să li se adune grânele. Bătrânii vorbesc ca în noaptea de Sânziene, ielele se adună și dansează în pădure. Cine le vede rămâne mut pentru totdeauna sau damblagește. Tot ei cred că cine nu respectă Drăgaica poate avea parte de multe nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri fulgerat. În popor se spune că fetele care vor să se mărite repede trebuie să se spele cu rouă. Însă, pentru ca acest  ritual să aibă efectul scontat, se respectă anumite condiții: în zori, din locuri necălcate, babele strâng rouă Sânzienelor într-o cârpă albă, de pânză nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casă, ele nu vorbesc deloc și mai ales nu trebuie să întâlnească pe nimeni. Dacă toate acestea sunt împlinite, cine se spală cu roua respectivă va fi sănătos și drăgăstos peste an. Femeile măritate pot face și ele acest ritual, ca să fie iubite tot anul de soț și să aibă copii frumoși și sănătoși.

     

COLIVA - semnificatii religioase si istorie

       Coliva, semnificații religioase și istorie

Grâul fiert este hrană curată pentru trupul şi sufletul credincioşilor. Iisus i-a sfătuit pe apostoli să preţuiască bobul mărunt, care moare îngropat în pământ, dar "va aduce roade". Aşa şi trupul care piere dezleagă sufletul să urce spre Împărăţia lui Dumnezeu.

         Coliva, făcută din grâu zdrobit şi fiert, îndulcit cu miere, a fost darul Domnului pentru creştinii din Constantinopol, prigoniţi de împăratul Iulian Apostatul. La vremea aceea, în anul 361, când Iulian a urcat pe tronul Imperiului Bizantin, a încercat să reinstaureze păgânismul şi să diminueze puterea clerului creştin. Renunţase la credinţa în Dumnezeu cu zece ani în urmă, atras fiind de credinţele orientale şi de practicile magice. Se închina idolilor şi îi alunga pe creştini din lăcaşurile lor de rugăciune. Se spune că, în cel de-al doilea an al domniei sale scurte, Iulian a dat ordin guvernatorului oraşului să stropească bucatele din piaţă cu sângele jertfit idolilor. Împăratul voia să îi sfideze şi să îi bat jocorească pe credincioşii care, fără ştirea lor, ar fi păcătuit mâncând bucatele prihănite. Dar Dumnezeu l-a trimis pe sfântul Teodor Tiron să îi apere pe creştini, să nu se abată de la credinţa lor. Chiar în prima săptămână a Postului Mare, sfântul i-a apărut în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului şi i-a poruncit să îi înveţe pe toţi credincioşii să nu cumpere nimic de mâncare din pieţele oraşului. Tot el i-a învăţat, ca să nu sufere de foame, să mănânce grâu fiert, îndulcit cu miere. O hrană simplă, curată şi îndestulătoare, căreia sfântul i-a spus colivă. Nu mult dupăminunea care i-a salvat pe credincioşii din Constantinopol, a fost rânduită în calendar sărbătoarea Sf. Mare Mucenic Teodor în prima sâmbătă a Postului Mare, numită şi sâmbăta colivelor.

   Ingredinente:
 1 kg de grâu (arpacaş); 1-2 Kg de nuci; 200-250 g de zahăr; coajă de la 1-2 lămâi şi de la 1/2-1 portocală, ce nu au fost tratate; scorţișoară; rom sau altă esenţă; zahăr pudră şi, facultativ: cacao, bomboane, miere...

     Coliva se prepară în doi timpi. Primul timp este seara înainte de a merge la biserică, când se fierbe grâul, iar cel de-al doilea timp este de dimineaţă, chiar în ziua în care urmează să fie adusă ca ofrandă la biserică şi de aceea trebuie prevăzută cam o oră pentru această ultimă preparare (depinde cât de mult timp stăruiţi pentru a o orna).

Primul timp, seara

     Grâul se alege, îndepărtându-se pleava şi bucăţelele de grâu sparte. După aceea se spală în 9 ape călduţe (corespunzătoare celor 9 cete îngereşti) şi se pune la fiert în 3 litri de apă, de preferinţă într-o oală de teflon. Focul este la început potrivit de mare, iar când începe să fiarbă apa, se dă mai mic. În timpul fierberii nu se amestecă cu lingura, ci se mişcă oala din când în când, astfel ca grâul să nu se lipească. Se ţine pe foc pânăce apa scade şi, când apa a scăzut aproape complet, se adaugă puţină sare şi zahărul, amestecându-se uşor cu lingura de lemn. Se mai lasă 5-10 minute până când nu mai este apă, iar bobul de grâu este "înflorit". După fiert, grâul se răstoarnă într-o oală smălţuită şi se acoperă cu un ştergar umed pentru a nu face coajă. Tot seara puteţi curăţa nucile de coajă, astfel încât să aveţi o farfurie adâncă plină de mieji. Jumătate din ei se dau prin maşina de. Cealaltă jumătate din miejii de nucă se vor tăia cu cuţitul în bucăţele mai mici.

Al doilea timp, de dimineaţă

Dacă s-a format coaja la grâu, se îndepărtează. Se adaugă miejii de nucă ce au fost sfărâmaţi şi cam un sfert din cantitatea de nucă ce a fost dată prin maşină. Se aromatizează adăugându-se coaja de lămâie dată prin răzătoarea mică. (Se poate adăuga în egală măsură şi coaja de la o jumătate de portocală). Se mai adaugă o sticluţă de esenţă de rom (sau, dacă nu avem, o altă aromă) şi scorţişoară . Se gustă şi, dacă nu este destul de dulce, se pot adăuga o lingură-două de miere. Toată compoziţia se frământă bine cu mâna şi se aşează pe platouri, nivelându-se bine. Se adaugă pe deasupra restul de nucă măcinată astfel încât să fie un strat destul de gros, pentru ca zahărul farin ce se va pune pe urmă să nu se umezească. Printr-o strecurătoare mică se pudrează pe deasupra zahăr farin până ce se acoperă toată nuca. Se nivelează cu ajutorul unei foi albe de hârtie care se aşază pe deasupra şi se presează uşor cu mâna. După ce s-a omogenizat suprafaţa, se formează o cruce din jumătăţile de nucă păstrate. Se poate însă să se facă o cruce şi din cacao, folosindu-se un şablon. Dacă preferaţi, puteţi folosi pentru decorare bomboane etc...