Totalul afișărilor de pagină

acasa

Se afișează postările cu eticheta obiceiuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obiceiuri. Afișați toate postările

miercuri, 28 ianuarie 2015

ISTORIOARE: SFINTII TREI IERARHI: Obiceiuri si superstitii

SFINTII TREI IERARHI:
Obiceiuri si superstitii

Luna ianuarie se încheie cu o mare sărbătoare: Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Cei trei mari sfinţi ai Bisericii au trăit în secolul al IV-lea.
Ei au dus o luptă grea şi fără încetare pentru păzirea dreptei credinţe şi au avut un rol important în formularea dogmei Sfintei Treimi. Pe lângă darul tâlcuirii Sfintelor , au deţinut şi înalta treaptă a arhieriei. La 30 ianuarie, toate instituţiile de învăţământ teologic din ţară îşi sărbătoresc patronii, deoarece Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt consideraţi întemeietorii teologiei şi învăţământului creştin la nivel academic.
Trisfetite este denumirea populară a sărbătorii celor trei mari ierarhi – Vasile, Grigore şi Ioan. Lor le este dedicat grupul de stele din mijlocul constelaţiei Orion, numit şi Cei Trei Crai sau Craii de la Răsărit.
E posibil, ca sărbătoarea creștină să fi fost precedată de o sărbătoare păgână a femeilor. În acest sens, se zice că Trisfetitele ar fi fost trei fetițe care, pe vremea când Dumnezeu umbla pe pământ i-ar fi dat apă de băut, de aceea, când nu plouă oamenii se roagă lor să se mijlocească la Dumnezeu pentru a da ploaie.

-în ziua în care sunt sărbătoriţi nu se lucrează fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă.
-în această zi trebuie să dăm o lumânare de pomană, pentru ca întreaga viaţă să fie luminată.
-în multe zone, familiile îi ţin pe cei Trei Ierarhi de patroni ai casei. Se face colivă şi oamenii merg la biserică.
-pentru reuşita familiei şi a treburilor gospodăreşti, în această zi nu se lucrează.
-sărbătoarea se ţine pentru ca să ajute femeilor să toarcă mai cu spor peste an.
-se face praznic în onoarea sufletelor morţilor neîmpărtăşiţi.
-sărbătoarea se ţine pentru fericirea fetelor şi pentru a-i apăra de boli şi durere pe toţi ai casei.
-celui ce lucrează în această zi i se strâmbă minţile.
-fetele fac vrăji pentru a li se arăta ursitul: nu lucrează şi nu mănâncă decât pâine şi sare.
-se crede că în această zi încolţeşte sub zăpadă grâul care a rămas neîncolţit de cu toamnă.
-în tradiţia populară se spune că de astăzi se schimbă vremea.
-de-acum, se zice că "se strâmbă pârtiile", iar vremea dă spre primăvară.
-dacă curg streşinile, primăvara e friguroasă, dacă e ger, vara e călduroasă.
 
Sursa: http://www.crestinortodox.ro

marți, 6 ianuarie 2015

Sarbatoarea Sfantului Ioan intre traditii si obiceiuri

Sărbătoarea Sfântului Ioan între tradiții și obiceiuri


  Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă încheierea oficială a sărbătorilor de iarnă deschise la Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie.
Ioan este un nume iudaic: “Iohanan” prescurtare din “Iehohanan” si inseamna “Dumnezeu s-a milostivit”. Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan sau Ioana, fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana, alcatuind cea mai bogata familie onomastica din Romania.
In aceasta zi de sarbatoare nu lipsesc nici traditiile si obiceiurile populare. In trecut de Sfantul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna.
In Maramures se mai tine obiceiul Vergelului (spargerea Craciunului). Fetele de maritat pregatesc cosuri cu bautura si mancare. Feciorii merg si iau fetele de acasa si le duc in curtea unde se tine Vergelul. Tot ei sunt si cei ce platesc muzicantii. In hora intra fetele ce se vor marita in acest an si formeaza viitoarele cupluri, toata petrecerea incheindu-se cu un ospat comun, care sparge perioada sarbatorilor de iarna.
Sărbătoarea de Sfântul Ioan este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
Se știe din tradiția populară că Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și se mai ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ioan este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.
Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ioan pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.